
5 competiţii sportive pentru amatori la care ar trebui să participi în septembrie

Luna septembrie este plină de competiţii sportive pentru amatori la care ar trebui să participii. Acestea sunt răspândite pe întregul teritoriu astfel încât indiferent în ce zonă a României locuieşti, cel puţin unul îţi va fi accesibil.
Cele mai importante cinci competiţii sportive pentru amatori din luna septembrie sunt Maratonul Roşia Montană, Wizz Air Cluj-Napoca Marathon, Maratonul Cetăţii Suceava, Braşov Running Festival şi Semimaraton Brăila.
Maratonul Roşia Montană va avea loc pe 3 septembrie şi se va desfăşură într-un peisaj superb.
Wizz Air Cluj-Napoca Marathon va avea loc pe 4 septembrie în Cluj şi este unul dintre cele mai importante competiţii sportive pentru amatori din acest an, adunând la start sponsori importanţi.
Maratonul Cetăţii Suceava va avea loc pe 17 septembrie. Acesta cuprinde cinci curse cu un oarecare iz istoric.
Braşov Running Festiva va fi organizat la Braşov pe 25 septembrie. Tot pe 25 septembrie va avea loc şi Semimaratonul Brăilei.
O listă completă a competiţiilor sportive pentru amatori din acest an o poţi găsi pe funpub.ro.
Comunicat de presa
Advertorial
More Stories
Alexandrion Group continuă acțiunea “Mingi pentru suporteri” alături de partenerul său FC Petrolul Ploiești
Alexandrion Group continuă acțiunea “Mingi pentru suporteri” alături de partenerul său FC Petrolul Ploiești. La începutul meciului cu Universitatea Cluj, disputat...
Pe 5 noiembrie, Cosmin Răileanu atrage atenția asupra pericolelor de pe E85 parcurgând, în alergare, o distanță de 150 de km
Sub deviza „E85 – Drumul Morții –Vrem parapete pentru viață!”, Cosmin Răileanu a inițiat o mișcare de conștientizare asupra necesității îmbunătățirii siguranței...
FIBA 3×3 U23 World Cup 2022, într-o atmosferă demnă de finalele NBA! Alexandrion Group a fost partener al evenimentului
FIBA 3×3 U23 World Cup 2022, într-o atmosferă demnă de finalele NBA! Alexandrion Group a fost partener al evenimentului! Acrobație....
Alexandrion Group, partener de cursă lungă la Turul Ciclist al Sibiului!
Ediția cu numărul 13 a Turului Ciclist al Sibiului, care se va desfășura anul viitor între 6 și 9 iulie,...
Cupa României la Padbol. Rezultate 2022, invitați speciali !
În weekedul 16-17 septembrie a avut loc Cupa României la Padbol, aflată la cea de-a doua ediție. Organizat de Asociația...
PADBOL, UN SPORT NAȚIONAL CONFIRMAT – FIȚI CU OCHII PE CUPA ROMÂNIEI LA PADBOL, ÎNCEPE VINERI!
ORGANIZATOR: ASOCIAȚIA ROMÂNA DE PADBOL PERIOADA: 16-17 septembrie LOCAȚIA: Complexul Sportiv Național “Lia Manoliu” Padbolul a devenit cunoscut in Romania...
Average Rating