În parcări, service-uri auto, platforme logistice sau stații de alimentare, apa de ploaie și apele tehnologice preiau rapid urme de combustibili și uleiuri minerale. Dacă le lași să intre direct în canalizare, apar depuneri, mirosuri, colmatări și discuții dificile cu operatorul de apă-canal. Separatorul de hidrocarburi proiectat conform SR EN 858 reduce aceste riscuri și stabilizează funcționarea rețelei din aval.
Mai jos găsești o imagine de ansamblu: ce cere standardul, cum separă echipamentul uleiul din apă, cum alegi clasa și debitul, ce contează la montaj și ce plan de mentenanță păstrează performanța în exploatare. Află cum contribuie separatorul de hidrocarburi SR EN 858 la eficiența sistemelor de canalizare!
Ce este separatorul de hidrocarburi SR EN 858 și de ce contează?
Separatorul de hidrocarburi este un echipament de pretratare montat pe linia de colectare, înainte de racordul la canalizare. El reține hidrocarburile (lichide ușoare) și, în majoritatea cazurilor, sedimentele (nisip, nămol) care ajung din trafic sau din spălări.
SR EN 858-1 și SR EN 858-2 descriu cerințe de proiectare, încercări, clasificare, dimensionare și operare. Practic, standardul îți oferă un cadru verificabil: ce performanță urmărești la evacuare și în ce condiții funcționează echipamentul. Fără un separator conform, pompele, căminele și conductele preiau încărcarea cu uleiuri și solide. În timp, crește frecvența intervențiilor de desfundare și scade predictibilitatea exploatării.
Principiul de funcționare și impactul asupra canalizării
Separatorul folosește diferența de densitate: uleiurile se ridică la suprafață, iar particulele grele se depun pe fund. Pentru rezultate stabile, multe modele includ:
- cameră de liniștire (reduce turbulența);
- deflectoare (dirijează curgerea);
- filtru coalescent (unește picăturile fine de ulei pentru separare mai bună).
Efectul direct în canalizare: scade depunerea de pelicule uleioase pe pereții conductelor și scade riscul de colmatare în punctele sensibile (coturi, zone cu pantă mică, stații de pompare). În plus, protejezi procesele de epurare din aval, mai ales acolo unde există tratare biologică.
Clasele SR EN 858 și legătura cu performanța
Standardul folosește, în practică, două clase uzuale:
- Clasa I: evacuare cu hidrocarburi reziduale sub 5 mg/l (de regulă, cu coalescență). Se potrivește pentru emisari mai sensibili sau pentru situații în care operatorul cere limite stricte.
- Clasa II: până la aproximativ 100 mg/l, pentru scenarii cu cerințe mai permisive.
Alege clasa în funcție de avize, destinația evacuării și riscul real de poluare. Dacă alegi prea jos, crește probabilitatea de depășiri la control. Dacă alegi prea sus, plătești și întreții o soluție mai complexă decât ai nevoie.
Criterii de selecție și dimensionare
Dimensionarea pornește de la debitul de calcul (l/s), suprafața deservită și tipul activității. În proiecte uzuale se analizează și regimul de ploaie (pentru pluviale), aportul de apă din spălări și probabilitatea de scurgeri accidentale.
De regulă, proiectanții urmăresc frecvent pașii:
- stabilești sursele de apă (pluvială, spălări, tehnologice);
- estimezi debitul maxim și condițiile de vârf;
- alegi tipul: full retention (tratează întreg debitul) sau bypass (tratează debitul uzual și deviază vârfurile controlat);
- verifici volumul de stocare pentru nămol și ulei, ca să nu forțezi vidanjarea prea des.
Exemplu: o parcare de retail cu suprafață mare și trafic constant cere, în majoritatea cazurilor, un debit nominal mai mare decât un service auto mic, dar service-ul poate genera încărcări mai concentrate. De aceea, calculele pe activitate și scenarii reale ajută mai mult decât „reguli din ochi”. Dacă îți dorești opțiuni conforme, poți consulta gama de separatoare hidrocarburi de la Feco și să ceri parametri tehnici pentru încadrarea corectă în proiect.
Instalare și operare fără riscuri
Montează separatorul după zonele cu risc (platforme de alimentare, parcări, rampe de încărcare) și înainte de racordul la canalizare. Asigură acces pentru vidanjare, ventilare și intervenții. În zone carosabile, folosește soluții dimensionate pentru clasa de încărcare și respectă cotele din proiect, ca să eviți infiltrații sau flotabilitate la nivel freatic ridicat.
La punerea în funcțiune:
- testează etanșeitatea,
- verifică funcționarea alarmei de nivel ulei/nămol (unde există),
- notează setările și valorile inițiale în jurnalul de exploatare.
Întreținere, siguranță și reglementări
În exploatare uzuală, planifică vidanjarea la 3–6 luni, dar ajustează intervalul după încărcare și după măsurători. Curăță filtrul coalescent conform fișei tehnice și verifică senzorii. Dacă amâni mentenanța, uleiul trece mai departe și crește riscul de neconformități.
Respectă regulile de securitate: spațiu închis, vapori inflamabili, echipamente ATEX unde se cere și intervenții doar cu personal instruit. Pentru conformitate, păstrează documente de service, transport și predare a deșeurilor către operatori autorizați, conform cerințelor de mediu aplicabile (naționale și UE). Ca termen comparativ, în instalațiile HoReCa se folosește un separator de grăsimi; o descriere generală găsești la https://en.wikipedia.org/wiki/Grease_trap.
Exemple practice din teren
- Parc logistic (pluviale de pe platforme): un proiect cu separator Clasa I și bypass corect calculat a redus intervențiile de curățare a căminelor din aval, în primul an, deoarece sedimentele și pelicula de ulei nu au mai ajuns în colector.
- Spălătorie auto urbană (ape tehnologice): după recalcularea debitului și creșterea volumului pentru nămol, operatorul a evitat depășirile la episoade de ploi, iar vidanjarea a intrat într-un ritm predictibil, cu verificări lunare ale nivelului de ulei.
Dacă proiectezi sau optimizezi o rețea, cere proiectantului să verifice clasa, debitul și schema full retention/bypass pe scenarii reale. Consultă SR EN 858-1/2 și fișele tehnice ale echipamentelor înainte să blochezi detaliile de execuție. Pentru selecție și integrare în proiect, solicită consultanță tehnică și cere o propunere de întreținere cu intervale și consumabile.
