Aqua Carpatica Flavours a participat la Mobu Art
Aqua Carpatica Flavours a participat la Mobu Art, cea mai nouă platformă de artă contemporană din zona Europei Centrale și de Est. La care a
Comunicate de presa, promovari online
Aqua Carpatica Flavours a participat la Mobu Art, cea mai nouă platformă de artă contemporană din zona Europei Centrale și de Est. La care a
„Drumul spre succes se clădește din sute, mii și zeci de mii de ore de antrenament și de învățare, din alegeri și renunțări,
Alexandrion Group a participat săptămâna aceasta la târgul “Eastern Wines. Eastern Winds”, organizat în Norvegia, in perioada 8-9 mai, care a reunit producători
Turneul Internațional de Judo Alina Dumitru, la care au participat 525 de sportivi de la 55 de cluburi din 6 țări, a avut
Carpathian Single Malt Whisky a ajuns în Ţara soarelui de la miezul nopții, Norvegia, alături de vinurile din portofoliul Alexandrion Group, unde participă
Ionel Dănciulescu a jucat în demonstrativul dintre naționalele de fotbal ale jurnaliștilor din România și Republica Moldova, care s-a disputat la sala Alexandreea din Capitală.
Premiul Gopo 2023 pentru Cea mai bună actriță în rol principal, oferit de Aqua Carpatica, a fost câștigat de Andreea Grămoșteanu. “Suntem onorați
Cea de-a VIII-a ediţie a Galei Trofeelor Alexandrion, intitulată, sugestiv „Promisiunea”, va lansa, totodată, un concept ȋn premieră ȋn România, fiind dedicată celor
Cea de-a VIII-a ediţie a Galei Trofeelor Alexandrion, intitulată simbolic -“Promisiunea”- va avea loc foarte curând. Joi, 6 aprilie 2023, juniori care practică
Jucătorii Universității Craiova au intrat pe teren cu mingi Alexandrion Group, pe care le-au trimis în tribune, la debutul meciului cu UTA Arad. Aceste