noiembrie 21, 2024
Ce este sindromul privitului la calculator si cum il poti preveni

Sindromul privitului la calculator este un termen care descrie mai multe probleme oculare si de vedere care apar in urma expunerii neintrerupte la ecranele dispozitivelor electronice.

Intrucat privirea indelungata a monitoarelor poate suprasolicita ochii, acest sindrom se manifesta de cele mai multe ori prin durere de ochi si de cap.

Afla in continuare mai multe despre sindromul privitului la calculator si metodele prin care poti preveni aceasta problema, pentru a-ti putea proteja mai bine vederea!

Cauzele sindromului privitului la calculator

Sindromul privitului la calculator apare in urma folosirii indelungate a ecranelor digitale. Motivele care stau la baza acestei asocieri sunt urmatoarele:

  • Lumina intensa emisa de catre monitor sau ecran;
  • Stralucirea obiectelor din jur care reflecta din ecran direct in ochi;
  • Distanta fata de monitor, care poate fi prea apropiata sau prea indepartata, ambele suprasolicitand ochii;
  • Lipsa pauzelor frecvente necesare pentru relaxarea ochilor.

Toate aceste motive pot pune mai mult stres pe ochi si pe abilitatea lor de a focaliza, ceea ce duce in cele din urma la aparitia simptomelor asociate cu sindromul privitului la calculator.

In timp ce privesti monitorul, ochii trebuie sa se focalizeze constant pe diferite imagini si obiecte, sa se miste continuu de la un paragraf la altul, sa schimbe distanta de focalizare de la monitor la obiectele din jur, toate acestea avand in timp un efect negativ asupra sanatatii ochilor.

Mai mult decat atat, activitatea realizata in fata unui ecran sau monitor tinde sa devina si mai negativa odata cu inaintarea in varsta, intrucat ochii devin mai putin flexibili, iar focalizarea devine mai lenta.

Simptomele sindromului privitului la calculator

Semnele si simptomele asociate cel mai des cu acest sindrom includ:

  • Durerea de ochi;
  • Tulburarile de vedere;
  • Ochii uscati;
  • Ochii suprasolicitati si obositi;
  • Durerea de gat si de umeri;
  • Iritatia;
  • Durerea de cap.

Daca aceste simptome nu sunt tratate la timp, este posibil ca disconfortul sa se agraveze si sa afecteze chiar si performanta la locul de munca.

Este recomandata o consultatie de specialitate daca prezinti aceste simptome sau daca pur si simplu doresti sa afli ce este sindromul privitului la calculator mai in detaliu si cum sa il eviti.

Cum poti preveni sindromul privitului la calculator

Metoda cea mai buna de a preveni aparitia acestui sindrom este de a reduce timpul petrecut in fata unui ecran. Cu toate acestea, din motive profesionale multe persoane nu pot realiza aceasta schimbare.

Cateva metode aditionale de a reduce probabilitatea de aparitie a simptomelor asociate cu sindromul privitului la calculator includ:

  • Folosirea lentilelor corespunzatoare – intrucat monitoarele si ecranele dispozitivelor electronice emit lumina albastra, lentilele obisnuite de vedere nu pot proteja ochii de efectele negative ale aceste lumini. Discuta cu un specialist despre timpul petrecut in fata ecranului pentru a primi recomandarile corespunzatoare stilului si preferintelor tale.
  • Ajustarea pozitiei la birou – pentru a preveni durerile de gat si de umeri este recomandata ajustarea corespunzatoare a biroului din punct de vedere ergonomic. Asta inseamna pastrarea unei distante corecte fata de monitor si folosirea unui scaun care mentine spatele in pozitia lui naturala. Evita inclinarea capului spre monitor pentru a preveni durerile de umeri si de gat.
  • Pauze regulate – acestea sunt importante pentru a oferi ochilor perioade dese de relaxare. Este indicat ca la fiecare 20 de minute sa iti schimbi privirea spre alte obiecte mai indepartate din camera sau birou si sa iei pauze la maxim 2 ore de uz constant al calculatorului.
  • Clipeste mai des – frecventa clipitului este redusa atunci cand esti concentrat, ceea ce poate duce la aparitia sindromului de ochi uscat. Aceasta problema poate sa produca multe simptome asemanatoare sindromului privitului la calculator, cum ar fi disconfort ocular, mancarime, iritatie etc.

Daca prezinti simptome asociate cu sindromul privitului la calculator, programeaza-te pentru o consultatie de specialitate pentru a primi atentia si tratamentul corespunzator!

Source

Comunicat de presa

Advertorial