Ce este ambliopia?
Ambliopia, cunoscuta mai frecvent sub numele de “boala ochiului lenes”, este o afectiune oculara caracterizata prin reducerea acuitatii vizuale, chiar si atunci cand se poarta ochelari adecvati. Aceasta apare atunci cand informatiile de la un ochi sunt ignorate sau suprimate de creier. Problema este asadar modul in care creierul proceseaza informatiile de la ochiul afectat. De cele mai multe ori, ambliopia afecteaza doar un ochi, insa cand apare la ambii ochi, se poate transforma intr-o problema grava de sanatate.
Dupa cum am mentionat deja, ochelarii de vedere nu sunt suficienti pentru a trata ambliopia. Deoarece problema consta in modul in care creierul proceseaza informatiile, simpla corectare a vederii ochiului nu garanteaza ca creierul va fi capabil sa interpreteze in mod corect ceea ce vede ochiul si sa foloseasca ambii ochi impreuna.
Daca creierul primeste doua imagini de la ochi, una neclara si una clara, o va prefera pe cea clara si o va ignora pe cealalta. In timp, aceasta suprimare poate duce la acuitate redusa a ochiului. Totodata, poate cauza alte probleme pentru ochiul ambliop, inclusiv probleme legate de focalizare, urmarire, perceptie a adancimii si coordonare mana-ochi. Toate acestea pot duce la stangacie, dificultati de aruncare sau de prindere, probleme de citire si dureri de cap.
Cu toate ca este o boala destul de des intalnita, exista o multime de mituri in jurul ambliopiei. Iata care sunt cele mai frecvente:
Mit: Ocluzia (acoperirea ochiului bun) este cel mai eficient tratament pentru ambliopie.
Adevar: In timp ce ocluzia a fost o metoda obisnuita de tratare a ambliopiei, abordarile mai noi nu o mai considera suficienta. Acoperirea ochiului bun obliga creierul sa interpreteze imaginea vazuta de ochiul mai putin bun, dar nu il va determina neaparat sa interpreteze doua imagini diferite. Prin urmare, simpla ocluzie nu abordeaza intotdeauna cauza principala a ambliopiei. Ca atare, terapia abliopiei necesita solutii mai cuprinzatoare.
Mit: Ambliopia poate fi tratata numai la copii.
Adevar: Anterior se credea ca ambliopia poate fi tratata numai inainte de varsta de opt ani. Aceasta se baza pe ideea incorecta ca creierul nu pastreaza neuroplasticitatea, capacitatea de a face noi conexiuni, dupa dezvoltarea timpurie. Acum, insa, se stie ca creierul isi pastreaza neuroplasticitatea, iar prin noile terapii, ambliopia poate fi tratata si la varste mai mari.
Cu toate acestea, ambliopia poate fi tratata mult mai usor la varste mici.
Mit: Ambliopia este usor de identificat.
Adevar: Multi parinti cred ca afectiunile oculare vor fi identificate in timpul consultatiilor medicale facute de catre pediatru. Cu toate acestea, este nevoie de un examen efectuat de un specialist oftalmolog pentru descoperirea ambliopiei. Aceasta este una dintre afectiunile cele mai frecvent omise, deoarece multi copii nu au parte de un examen oftalmologic cuprinzator.
Specialistii de la Centrul Misca iti pot oferi mai multe informatii pe blogul clinicii.