decembrie 5, 2024
Expertul medical te liniștește: un aparat dentar nu presupune niciun risc, doar beneficii!

Aspectul danturii tale te nemulțumește? Aliniamentul dinților nu este așa cum ar trebui, fiind jenat de estetica afișată la fiecare zâmbet? Ce ar fi ca în 2023 să apelezi la calitățile unui aparat dentar pentru a „îndrepta” situația? Montarea și purtarea dispozitivului nu presupune niciun risc, așadar, nu ai niciun motiv pentru a amâna începerea tratamentului ortodontic. Expertul medical îți garantează că vei avea doar beneficii în urma purtării acestui echipament, de care te vei putea bucura întreaga viață. Pentru anul viitor, stabilește-ți, așadar, ca obiectiv prioritar, aspectul impecabil al danturii tale!

Cu siguranță fiecare își dorește un zâmbet frumos și sănătos, însă ce se întâmplă atunci când din diverse cauze dinții nu sunt aliniați corespunzător, au spații inestetice între ei sau sunt înghesuiți? Cum și când se poate interveni pentru a corecta aceste anomalii? Specialiștii recomandă montarea unui aparat dentar încă de la vârste fragede, pentru a rezolva cât mai rapid aceste probleme. În cazul în care nu se apelează la ajutorul medicului stomatolog încă de la sesizarea dezvoltării incorecte a danturii, așteptând ani de zile până la prima consultație, planul de tratament va trebui adaptat astfel încât pacientul adult să nu fie stânjenit de purtarea dispozitivului ortodontic.

Când trebuie să te prezinți de urgență la cabinetul medicului specialist? 

Dacă ai observat că dinții sunt înghesuiți sau au crescut într-un unghi diferit față de cel normal, dacă auzi un sunet în zona articulației când mesteci sau dacă dinții „calcă” strâmb, îți muști obrazul sau îți atingi bolta palatină în mod constant și întâmpini dificultăți la masticație sau vorbire, trebuie să iei în calcul tratamentul ortodontic. Nu doar că îți vei îmbunătăți sănătatea orală, dar și aspectul estetic va fi unul de admirat. Dinții vor fi „aduși” pe poziția corectă, fiind eliminate toate complicațiile ulterioare.

aparat dentar

Care sunt beneficiile purtării unui aparat dentar?

Chiar dacă ai trecut de vârsta adolescenței și ești un adult în toată regula, poți profita de tehnica modernă de reabilitare a danturii, prin intermediul celor mai noi dispozitive. Dintre beneficiile pe care le vei cunoaște se pot enumera:

  • Îmbunătățirea sănătății orale;
  • Corectarea poziției dinților și spațiilor interdentare inestetice;
  • Îmbunătățirea procesului de digestie;
  • Prevenirea resorbției osoase;
  • Îmbunătățirea dicției;
  • Creșterea încrederii în sine.

Ce dispozitive medicale îți pot îndeplini visul de a avea o dantură perfectă?

Un aparat dentar este probabil cel mai solicitat dispozitiv medical pentru obținerea unei danturi de nota 10. Fix sau mobil, acesta își îndeplinește cu stoicism rolul în îndreptarea dinților și în așezarea lor pe poziția optimă. Este adevărat, însă, că modelele ortodontice fixe sunt cele mai folosite, deoarece aliniază dinții cu o acuratețe mai mare decât cele mobile, acestea fiind montate în majoritatea cazurilor.

Elementele unui dispozitiv fix sunt bracketurile sau brackeții, care se lipesc pe dinți, arcurile sub formă de sârmă, care ajută la deplasarea dinților prin aplicarea presiunii asupra celor poziționați incorect și ligaturile elastice. În funcție de materialul din care sunt confecționate bracketurile, aparatele fixe pot fi metalice, din safir sau ceramice, iar în funcție de fața dintelui pe care se lipesc aceste elemente, dispozitivele pot fi vizibile și invizibile.

După cum poți observa, există câte o variantă de model pentru fiecare pacient. Dacă vrei să optezi pentru un aparat dentar de ultimă generație, cu precizie milimetrică în alinierea dinților sau pentru unul clasic, cu rezultate dovedite de-a lungul timpului, o poți face fără ezitare! Programează o consultație și stabilește împreună cu medicul specialist planul de tratament ideal pentru tine! În acest fel, visul de a avea un zâmbet irezistibil va fi îndeplinit!

Source

Comunicat de presa

Advertorial