noiembrie 4, 2024
TRANSAVIA sprijina amenajarea și dotarea completa a unei Camere Senzoriale pentru susținerea terapiei adecvate pentru copiii Asociației CONIL

Camera Senzorială, sau camera Sonelzen, plasează copilul-pacient într-un mediu liniștitor și stimulant (mediu multisenzorial controlat) în care se monitorizează parametrii terapeutici, prin care se urmărește atingerea unei stări de bine și a unui echilibru, elemente esențiale în terapia copiilor cu tulburări de spectru autist. Camera Senzorială CONIL va fi dotată cu echipamente alese pentru a stimula simțurile: vederea, simțul tactil, auzul, mirosul, gustul. Prin intermediul acestui sistem, copiii cu cerințe speciale vor beneficia de sesiuni de terapie și tratament non-invazive, non-directive și care nu necesită comunicare verbală. Controlate direct de către copilul pacient și nu de către terapeut, acestea permit copilului cu autism să își descopere simțurile și, prin ele, să își exprime emoțiile și sentimentele.

„A face bine este unul dintre principiile după care noi, ca afacere de familie, ne ghidăm în tot ceea ce facem. Știm că, adesea, un diagnostic copleșitor de acceptat ca părinte este dublat de dificultatea de a găsi resurse financiare și modalități eficiente de a ajuta copiii să depășească dizabilitatea și să aibă o viață cât mai normală. Ajutorul oferit de TRANSAVIA pentru amenajarea și dotarea completă a unei Camere Senzoriale, în care copiii vor putea beneficia de terapie adecvată, vine în sprijinul celor 300 de familii îngrijite de CONIL”, spune Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Parteneriatul dintre TRANSAVIA și Asociația CONIL se înscrie în direcțiile strategice de responsabilitate socială ale liderului pieței de carne de pui, având scopul de a contribui la creșterea calității vieții oamenilor, sprijinind educația și dezvoltarea tinerilor.

Suntem deosebit de onorați să avem în TRANSAVIA un partener de cursă lungă, sensibil la nevoile copiilor speciali, un susținător al educației centrate pe copil. Principiile identitare comune care definesc Asociația CONIL și compania TRANSAVIA sunt fundamentul acestei relații benefice, din care se naște binele și frumosul în viața a sute de copii cu nevoi speciale. Acest nou sprijin pe care îl primim pentru dezvoltarea Camerei Senzoriale de ultimă generație este cu adevărat benefic pentru copiii cu tulburări de spectru autist, care au dificultăți în procesarea și integrarea anumitor informații senzoriale, care le creează probleme de adaptare pentru viața de zi cu zi. Prin terapia care se va realiza în această cameră senzorială cei 300 de copii pe care îi îngrijim zilnic la CONIL se vor simți în siguranță, nediscriminați și vor fi încurajați și integrați într-o comunitate de colegi și prieteni. Împreună suntem furnizori oficiali de zâmbete pentru copiii cu cerințe educaționale speciale”, spune Adela Hanafi, Președinte Asociația CONIL.

Camera Senzorială, sau camera Sonelzen, este un suport fiziologic și logistic pentru terapia aplicată persoanelor cu autism și alte dizabilități, demență sau leziuni cerebrale, care completează cele 25.200 de ore de terapie și tratament pentru copiii îngrijiți de Asociația CONIL.

Din 2010, Asociația CONIL asigură educație, integrare și incluziune socială pentru copii și tineri cu diverse dizabilități, autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie etc. Prin dezvoltarea unui sistem educațional care include grădinițe, centre de îngrijire de zi și terapie, școli primare, gimnaziale și after-school, toate concepute și pregătite pentru copii cu nevoi educaționale speciale, Asociația CONIL, împreună cu companii responsabile social, precum TRANSAVIA, oferă o șansă reală la o viață normală pentru 300 de copii cu nevoi educaționale speciale, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.

 

Despre TRANSAVIA

TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase portofolii din România, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. În cei peste 30 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, pe continentul african, în zona Mării Mediterane și a CSI.

TRANSAVIA investește masiv în energie verde, având ca țintă asigurarea aproape în integralitate a energiei necesare facilităților de lucru până la finalul anului 2023. TRANSAVIA este singurul producător de carne de pui care a publicat în mod voluntar Raport de Sustenabilitate în ultimii doi ani. De asemenea, este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar. Fragedo, brand emblemă al companiei TRANSAVIA este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) poartă pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate.

Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.

 

Despre Asociația CONIL

Asociația CONIL a luat ființă în anul 2010 la inițiativa Adelei Hanafi, fondator, ca urmare a unei experiențe personale de mamă a unui copil cu dizabilități, din dorința de a da o șansă reală la educație, integrare și incluziune socială a copiilor și tinerilor cu diferite dizabilități. Misiune Asociației CONIL – Bazată pe conceptul de educatie incluziva, CONIL ia nastere din dorinta de a da o sansa tuturor copiilor, tipici dar și celor atipici, pentru a ajuta la formarea si educarea lor printr-un concept nou, liber, bazat pe iubire, empatie si respect.Viziunea CONIL: Fiecare copil este o LUME iar noi luptăm de peste 10 ani pentru o societate toleranta, unde copiii și tinerii cu dizabilități se pot bucura de toate drepturile cuvenite! CONIL înseamna mai mult decat o asociatie infiintata pentru a oferi sprijin copiilor cu nevoi speciale. CONIL inseamna, deja de 11 ani, o sansa reala la o viata aproape normala pentru copiii cu nevoi speciale. CONIL inseamna mii de copii cu autism pe care ii educam, cu care facem terapie, pe care ii integram. CONIL inseamna liniste, echilibru financiar si speranta pentru viitor pentru miile de familii care se confrunta cu problema tulburarilor din spectrul autist. CONIL inseamna sute de mii de ganduri bune, zambete si cateodata si lacrimi, inseamna empatie, intelegere si sanse egale. In termeni strict juridici suntem o organizatie non guvernamentala infiintata in 2010, al carei scop este sa asigure educatie, integrare si incluziune sociala pentru copii si tineri cu diferite dizabilitati. Insa viata ne-a aratat ca nu se rezuma totul la o incadrare juridica, asa ca noua ne place sa ne definim ca “furnizori oficiali de zambete” pentru copiii cu dizabilitati si familiile lor.

Pentru mai multe informații, vizitați https://conil.ro/.

###

 

Contact: [email protected] | +40 744 544 844

Source

Source

Comunicat de presa

Advertorial