Crești vânzările, intri în parteneriate noi și accepți termene de plată tot mai lungi. Cifra de afaceri urcă, dar presiunea pe cash-flow devine vizibilă. În multe companii românești aflate în expansiune, această etapă aduce o întrebare directă: cum susții ritmul de creștere fără să blochezi capitalul în facturi neîncasate sau să riști pierderi greu de absorbit?
Asigurarea de credit comercial răspunde exact acestei nevoi. Nu vorbim despre o măsură defensivă, ci despre un instrument care îți permite să-ți dezvolți businessul în mod controlat. Printr-un broker specializat precum Otto Broker, transformi gestionarea riscului de neplată într-o strategie de creștere. Află în continuare de ce companiile cu ritm accelerat de dezvoltare iau în calcul această soluție!
Provocările reale ale firmelor aflate în expansiune
Creșterea accelerată nu înseamnă doar mai multe comenzi. Înseamnă și:
- termene de plată de 30, 60 sau 90 de zile;
- expuneri mari pe câțiva clienți strategici (principiul Pareto – cu 20% din clienți faci 80% din business);
- intrarea pe piețe noi, unde nu ai istoric sau acces facil la informație;
- presiune constantă pe capitalul de lucru pentru a finanța perioada între plățile către furnizori și încasările de la clienți.
Dacă vinzi B2B, știi deja că marile lanțuri de retail, distribuitorii sau partenerii industriali negociază termene lungi. Le accepți pentru a câștiga volume, marjă și vizibilitate. În paralel, trebuie să plătești furnizorii, salariile și taxele la timp.
Un singur client care întârzie plățile poate crea un efect în lanț. În industrii cu marje reduse, o creanță mare neîncasată poate anula profitul pe câteva luni.
În multe cazuri, companiile în creștere se confruntă cu cel puțin una dintre situațiile de mai jos:
- Concentrare mare pe 3–5 clienți care generează peste 50% din cifra de afaceri.
- Extindere rapidă, fără informații solide despre bonitatea partenerilor externi.
- Creștere a vânzărilor necuplată cu rata de încasare, ceea ce tensionează fluxul de numerar.
- Dificultăți în obținerea unor linii de credit mai mari, din cauza riscului perceput de bancă.
În aceste condiții, ai două opțiuni: limitezi dezvoltarea sau implementezi un mecanism care îți susține creșterea.
Ce este asigurarea de credit comercial și cum funcționează?
Asigurarea de credit comercial îți protejează creanțele împotriva riscului de neplată cauzat de insolvența sau falimentul clientului sau de o perioadă lungă de neplată. Procentul de acoperire variază în funcție de asigurător și de structura poliței, motiv pentru care merită analizat punctual pentru fiecare ofertă împreună cu brokerul și asigurătorul.
Funcționarea clasică este clară și structurată:
- Asigurătorul analizează clienții tăi și stabilește limite de credit pentru fiecare.
- Tu vinzi în cadrul acestor limite, în condițiile agreate.
- Dacă un client intră în insolvență sau nu plătește în intervalul unei perioade clar stabilite (numită „perioadă de așteptare”), notifici asigurătorul care preia eforturile de recuperare a creanței și, dacă nu reușește, îți acordă despăgubirea în limita procentului stabilit prin poliță.
Important: polița nu acoperă litigiile comerciale legate de calitatea produselor sau serviciilor. Dacă există o dispută contractuală formală, asigurarea nu intervine. Acoperirea se aplică în caz de incapacitate de plată conform condițiilor de asigurare.
Tipuri de acoperire
În funcție de structura afacerii tale, poți alege să acoperi:
- Whole Turnover – întreaga cifră de afaceri realizată cu portofoliul de clienți – cel mai întâlnit tip de poliță
- Segment Buyers – businessul realizat cu anumite tipuri de clienți, segmentați într-un mod obiectiv (top 10 clienți, doar clienții de export, clienții de produsul x/y, clienții non-internaționali etc.) Este important de știut că această selecție nu poate fi făcută arbitrar, la alegerea asiguratului care să identifice acei clienți “slabi” sau cu potențial mai mare de default; acest lucru se numește anti-selecția riscului și nu este permisă.
- Single Buyer – un client important, de multe ori în cadrul unui proiect sau cu care urmează să închei un contract de valoare mare.
- Tranzacții individuale – o variantă dezvoltată în ultimii ani pentru o granularitate maximă, folosită în special de către firmele de factoring.
Pentru exportatori, componenta de risc politic devine relevantă, mai ales în piețe cu volatilitate ridicată.
De ce asigurarea de credit susține direct creșterea?
Mulți antreprenori privesc asigurarea doar ca pe un cost. În practică, ea funcționează ca un accelerator al dezvoltării.
1. Îți permite să oferi termene competitive
Cu portofoliul asigurat, accepți condiții comerciale mai flexibile fără să îți expui excesiv capitalul, câștigând contracte pe care altfel le-ai evita sau marja suplimentară față de competitori.
2. Susține accesul la finanțare
Multe bănci tratează creanțele asigurate ca garanții mai solide, iar tu poți obține linii de credit mai mari sau condiții mai bune. Polița poate fi cesionată în favoarea băncii sau a furnizorilor, pentru a reduce alte instrumente de garantare solicitate.
Dacă vrei să structurezi corect această strategie, poți alege asigurarea de credit comercial și analiza împreună cu echipa Otto Broker impactul asupra finanțării și cash-flow-ului.
3. Îmbunătățește disciplina financiară
Cu acces la o bază de date uriașe de furnizori și clienți, asigurătorii monitorizează constant bonitatea companiilor din mediul economic, iar tu primești alerte și limite actualizate care să te ajute în deciziile de business, care să se bazeze pe date, nu doar pe relații comerciale.
4. Factoring-ul are în spate, de cele mai multe ori, o astfel de poliță
Firmele de factoring au și ele nevoie de protecție împotriva riscului de neplată al clienților care au emis facturile pe care le-au „preluat”.
Factoringul „fără regres” înseamnă cesionarea creanțelor pentru a obține lichiditate imediată, contra unui comision/fee. Din acel moment, „factorul” este cel care va încasa creanța și va suporta riscul de neîncasare. În absența unei astfel de polițe, firma de factoring își păstrează dreptul de a se îndrepta împotriva ta, cesionarul creanței, pentru recuperarea unei facturi neachitate de clientul tău.
De ce firmele în expansiune aleg Otto Broker?
Ca manager, ai nevoie de soluții clare și adaptate obiectivelor tale. Un broker specializat aduce valoare în mai multe moduri.
Acces la mai mulți asigurători internaționali
Otto Broker accesează atât soluții locale, cât și internaționale prin rețeaua ICBA – International Credit Broker Alliance, asociație în care România este reprezentată exclusiv de Otto Broker. Această poziție și buna cunoaștere a pieței contribuie la economii semnificative din resursele de timp, bani și energie investite în procesul de configurare și administrare a polițelor.
Negociere și structurare personalizată
Nu toate polițele sunt identice. Diferențele apar la:
- procesul operațional – analiza client cu client vs “limita discretionară” pentru un set de clienți care îndeplinesc anumite condiții;
- procentul de acoperire;
- perioadele de așteptare;
- posibilitățile de ajustare pe parcursul anului.
Brokerul te ajută să înțelegi punctele tari ale fiecărui asigurător și negociază în interesul tău, explicând impactul fiecărei clauze asupra strategiei de creștere.
Suport în implementare și pe toată durata poliței
Primești traininguri de implementare pentru echipa implicată în administrarea poliței, astfel încât asigurarea să fie folosită la capacitate maximă, plus sprijin pe toată durata contractului, de la solicitări de limite de creditare până la claims management.
Expertiză națională
Indiferent dacă activezi în București, Brașov, Arad sau Iași, primești consultanță adaptată specificului regional și industriei tale. Pentru companiile din producție, distribuție, IT sau servicii B2B, soluțiile se ajustează în funcție de modelul de business.
Cât costă și ce influențează prețul?
Costul se exprimă ca procent din cifra de afaceri asigurată. În funcție de volum și sector, acesta poate varia între 0,1% și 0,4%.
Factorii principali:
- domeniul de activitate;
- istoricul pierderilor din creanțe;
- concentrarea pe clienți mari;
- piețele vizate;
- procentul de acoperire și nivelul franșizei.
Există, de regulă, o primă minimă anuală, pe care o poți ajusta din punct de vedre al costului prin:
- creșterea pragului minim de colectare (echivalentul unei franșize “atinse”, nu “deductibile”);
- limitarea acoperirii la clienți selectați;
- negocierea unor pachete de volum de analize de credit.
Analizează aceste opțiuni împreună cu un specialist financiar sau cu brokerul pentru a lua o decizie informată.
Procesul de implementare – pașii principali
Prin Otto Broker, implementarea urmează un flux clar:
- Analiza portofoliului de clienți – volum, termene, concentrare.
- Evaluarea expunerilor maxime.
- Transmiterea informațiilor către asigurători.
- Compararea ofertelor și negocierea condițiilor.
- Semnarea poliței și instruirea echipei interne.
- Monitorizare și ajustare continuă a limitelor.
Documentele solicitate uzual includ situații financiare, lista clienților principali și istoricul de pierderi din creanțe, iar durata procesului variază în funcție de complexitatea portofoliului și de criteriile de underwriting ale asigurătorului.
Pentru ce tipuri de companii este potrivită soluția?
Asigurarea de credit comercial se potrivește în special:
- firmelor B2B cu vânzări pe credit;
- companiilor cu creștere anuală accelerată;
- exportatorilor;
- afacerilor cu expunere mare pe câțiva clienți;
- industriilor cu marje reduse și volum mare.
Dacă îți propui să dezvolți afacerea, să intri pe piețe noi sau să îți consolidezi relația cu banca, analizează cum asigurarea de credit comercial se poate alinia cu obiectivele tale. Discută cu echipa Otto Broker, cere o evaluare personalizată și ia decizia pe baza datelor!