decembrie 11, 2024

Cum a început călătoria ta in calitate de antreprenor și ce te-a motivat să începi acest drum?

Nu a fost simplu să îmi găsesc curajul să fac o schimbare radicală în viață mea profesională însă la 40 de ani am reușit. După nenumărate studii în țară și în afară și o carieră în media și advertising de peste 15 ani, am ajuns să lansez un business care mă face fericită, un studio foto boutique în București, PhotoArt by Ralf.  Business-ul meu se adresează tuturor femeilor care iubesc arta și fotografia fine art, femeilor frumoase, puternice, împlinite, celor care își doresc o experiență inedită și produse de calitate.  Ca de obicei cu orice schimbare vin și multe provocări, sunt bucuroasă și norocoasă însă că am avut puterea să merg către acel ceva care mă face să zâmbesc când mă trezesc dimineața, care mă împlinește total și pentru care muncesc cu cel mai mare patos fară să simt oboseala.

Care a fost principala provocare pe care ai întâmpinat-o în dezvoltarea afacerii tale și cum ai depășit-o?

Am studiat și am lucrat în Marketing mult timp și încă de pe atunci am aflat importanța cunoașterii pieței în care iți dezvolți activitatea și impactul ei  asupra oricărui business. Atât contextul economic, financiar, politic cât și profilul consumatorului meu au fost și sunt elemente fundamentale care impactează afacerea și rezultatele. Daca analiza este corectă atunci și strategia poate da roade.

Ce strategii și tactici de marketing consideri că au contribuit cel mai mult la creșterea afacerii tale?

În mod evident performanța vizată o ating doar dacă am o strategie clară, concisă dar și cu acțiuni și mijloace de realizare adecvate, toate influențează rezultatul. Personalitatea mea ca fotograf  este în strânsă legătură cu satisfacția clientelor mele. Cum se simt doamnele când vin în studio, ce experiență au la sesiunea foto, ce chimie au cu mine, uneori acestea au o importanță chiar mai mare decât produsul pe care îl primesc de aceea focusul meu este întotdeauna pe aceste doamne, pe nevoile lor, pe dorințele lor și pe ceea ce vreau să trăiască când vin la o sesiune foto cu mine. Iubesc faptul că ele sunt focusul meu și o fac din suflet căci jobul meu este de a identifica și evidenția tot ce au mai frumos atât cât îmi permite ochiul de artist și talentul să o fac.

Cum a evoluat viziunea ta asupra afacerii de-a lungul timpului și care sunt principalele provocări pe care le-ai depășit?

Pentru mine a fost și este esențial să continui să mă perfecționez în domeniul meu și să implementez de fiecare dată know how ul câștigat prin studiu prin a crea cele mai frumoase portrete pe care le primesc doamnele care vin la mine în studio. Este un “must” pe care îl aplic mereu, numai așa cred că pot evolua, pot inova, pot crea ceva outstanding pentru ele. În caz contrar, piața, concurența, consumatorii se convertesc în probleme reale, greu de depășit  nu numai provocări.

Cum îți menții creativitatea și inovația în cadrul afacerii tale?

Prin dezvoltare personală continuă. Particip la cursuri non stop în US și UK în domeniul portretistică fine art, particip la concursuri internaționale în domeniu, încerc mereu lucruri noi în studio, toate coroborând la o incentivare a creativității și îmbunatățire a produsului final pe care îl ofer clientelor mele. Pe lângă acestea cu toată modestia am mare încredere în ochiul meu și în abilitatea mea de a identifica, sublinia și capta cu camera mea tot ce are o femeie mai frumos.

Cum gestionezi echilibrul între viața personală și responsabilitățile antreprenoriale solicitante?

Cu greu 😊 Nu este un lucru ușor de realizat sau un echilibru ușor de atins, se poate obține însă cu multă muncă și disciplină, cu multă pasiune atât pentru afacerea mea dar și pentru familia mea și dragostei imense pe care le-o port. Cred sincer că poți obține un echilibru atâta timp cât și în viață personală ai un partener și o familie care te susține. Pe lângă partenerul meu de viață care m-a sprijinit de când îl cunosc și o face în continuare cu toată inima, lucru pentru care îi mulțumesc, dragostea nemărginită pentru copilul meu (apărut că o minune tot la 40😊)mă face să caut întruna căi prin care să micșorez acest “gap” între așteptările lor și ceea ce le livrez eu.

Ce sfaturi ai oferi celor care doresc să-și înceapă propriul business?

Curaj, pasiune și disciplină… acestea ar fi câteva lucruri pe care eu le consider fundamentale când începi ceva de la 0.

Cum selectezi și motivezi o echipă talentată pentru a lucra alături de tine?

Am făcut parte dintr o echipă numeroasă ani de zile în media, apoi am ajuns să conduc o echipa, acum însă de când mi-am schimbat cariera și mi am lansat studioul foto de portrete fine art în București ajung să savurez momentele în care sunt doar eu implicată atât macro cât și micro. Lucrez totuși cu o echipa mică căci altfel nu poți funcționa și nu poți găși acel echilibru de care vorbeam mai devreme așadar externalizez ce pot externaliza însă în principiu eu sunt fondator, și manager, și creativ, și fotograf, îmi  organizez și agenda, îmi creez și conținutul, fac și marketing, fac și vânzări, tot ce trebuie făcut. Este modul meu prezent de a încerca să fac lucruri fabuloase după 40😊 de aici si ideea campaniei mele etc

Care a fost cel mai mândru moment în cariera ta de antreprenor până acum?

Am fost extrem de fericită să văd ce femei au participat la campania mea Fabulous over 40 lansată în 2022 și vibe-ul extraordinar creat de cele peste 100 de femei prezente la expoziția finală organizată anul acesta în martie la Hotel Epoque. Femei superbe, curajoase, femei împlinite, asumate, care nu vin doar pentru un portret ci pentru că au un mesaj de transmis prin intermediul acestor proiecte și inspiră prin poveștile lor de viață. A fost unul dintre momentele din viață mea de care sunt cel mai mândră de aceea am decis să organizez câte o campanie de gen în fiecare an, toate PENTRU și DESPRE femei în care să le arăt cât de frumoase și puternice sunt, outside and inside.

Ce resurse (cărți, cursuri, evenimente etc.) recomanzi pentru dezvoltarea continuă a unui antreprenor?

Resursa vitală este dorința. Informatie există peste tot în zilele noastre, totul este să iți dorești să te dezvolți, să investești în tine în mod continuu. Disciplina este de asemenea unul din elementele fundamentale când vorbim de evoluție.

Cum faci față schimbărilor din piață și ce metode utilizezi pentru a te adapta la noile cerințe?

Analizez, creez, testez, învăț, repet… Sunt mulți factori care influențează indicatorii de performanță ai unei afaceri iar informația este cheia.

Ce înseamnă pentru tine succesul și cum îl măsori în contextul afacerii tale?

Am fondat PhotoArt by Ralf din dorința aprigă de a crea ceva outstanding pentru toate femeile care își pun încrederea în mine și își doresc un produs exclusiv, dramatic, diferit… Fotografiile pe care le creez nu sunt simple documentări jurnalistice ale subiectului, eu lucrez mult pe o imagine după sesiunea foto, fără să schimb trăsături ci doar evidențiez frumusețea naturală, îmi pun amprenta mea de artist pe creație. Cred sincer că fotografiile pe care le creez și le ofer se convertesc în produse care devin extrem de valoroase peste ani de zile pentru generații viitoare iar acest lucru, chiar dacă uneori este subevaluat, este un stimul foarte puternic pentru cei care vin la mine în studio. Iubesc să fac wall art pentru cliente, tabloul pentru mine este o încununare a noastră că femei, este o bijuterie care îți decorează casa și sufletul pentru totdeauna.

Cum ai reușit să atragi și să-ti păstrezi clienții loiali?

Prin servicii calitative aș zice, prin onestitate, prin dorința mea incredibilă de a le vedea zâmbind, de a le vedea fericite cu ceea ce primesc și cu dedicația mea continuă de a le crea ceva minunat mai presus de toate. 

Ce te motivează să continui să fii un antreprenor în ciuda provocărilor pe care le întâmpini?

Dragostea mea pentru creație este driverul elementar pentru mine acum. Este extrem de dificil să împaci viața personală cu cea profesională însă noi femeile avem multe “pălării” și încercăm prin toate rolurile noastre din viață de zi cu zi să avem success în ceea ce facem. Noi ca femei nu putem fi perfecte, aș zice că nici nu este de dorit acest lucru însă tot ce facem o facem cu patos, cu și din iubire curată, cu și din dorința de a trăi frumos. Din asta s-a născut și campania mea de anul acesta cu care sunt în derulare acum Layers of a woman, campanie cu care pe lângă experiență fotografică aparte voi oferi la final și expoziție și eveniment tematic pentru toate participantele și prietenele lor. Înscrierile încă sunt deschise pentru cele care își doresc o experiență realmente de excepție.

Source

Comunicat de presa

Advertorial