În contextul în care tehnologiile și echipamentele electrice evoluează pe zi ce trece, iar consumul crește, nevoia de reciclare devine o prioritate. La nivel european, se duc eforturi constante de promovare a practicilor sustenabile. Obligațiile care le revin producătorilor sunt din ce în ce mai stricte. Măsuri de siguranță se impun și în cazul consumatorilor. Gradul de conștientizare asupra efectelor pe care le au deșeurile asupra mediului înconjurător, dar și a sectoarelor de activitate este încă destul de mic.
Ce noi reglementări au apărut pentru a reduce risipa poți afla în rândurile de mai jos.
Ce este dreptul la reparare?
În data de 23.04. 2024, Parlamentul European a adus noi contribuții planurilor de reciclare. A fost introdus conceptul dreptul la reparare, adresat în principal consumatorilor. Directiva a obținut 584 voturi pentru, trei împotrivă și 14 abțineri, ceea ce demonstrează interesul tot mai crescut al autorităților pentru promovarea inițiativelor durabile. După ce primește acordul Consiliului, fiecare țară din Uniune va trebui să o adopte în legislație în termen de un an.
Ce presupune mai exact dreptul la reparare? Ei bine, producătorii au obligația de a oferi clienților servicii de reparații la prețuri accesibile, dar și informații clare cu privire la importanța reciclării.
Astfel, este încurajată reutilizarea și descurajat consumul iresponsabil. Responsabilitatea revine chiar și după expirarea perioadei de garanție. Aici sunt vizate electrocasnicele – mașinile de spălat, cuptoarele cu microunde sau aspiratoarele.
Ce trebuie să știi în calitate de consumator
Pe lângă serviciile de preluare electrocasnice vechi pe care le poți accesa oricând, dreptul la reparare vine ca un avantaj semnificativ pentru consumatori. Chiar dacă ești în același timp producător de dispozitive electrice, nu poți exclude responsabilitățile care îți revin ca utilizator.
În primul rând, trebuie să știi că, în schimbul reparării, vei putea primi vouchere și reduceri. De asemenea, poți evalua și compara serviciile prin intermediul unui formular european, care oferă toate detaliile necesare cu privire la prețul și durata reparării. Se va dezvolta inclusiv o platformă online, unde vei putea verifica rapid toate condițiile stipulate în funcție de regiune. Pe lângă informațiile cu privire la derularea proceselor de revalorificare, vei găsi mult mai ușor punctele de colectare din apropiere.
Ce obligații vor avea producătorii de echipamente electrice
Dacă produci sau imporți echipamente electrice, probabil formula transfer de responsabilitate îți este cunoscută. Poate chiar colaborezi cu o organizație specializată și cunoști cadrul legal. Când ești producător sau importator de EEE trebuie să fii mereu la curent cu noile schimbări și tendințe de pe piață.
Rolul pe care îl joci în sectorul economic este crucial, așadar, nu îți poți permite nicio greșeală, oricât de mică ar părea în primă fază. Așadar, conform propunerilor Parlamentului European, va trebui să:
- Oferi piese de schimb la costuri avantajoase,
- Informezi clienții cu privire la soluțiile de reparare,
- Încurajezi reutilizarea prin oferirea de recompense.
Ce putem face cu echipamentele electrice care chiar nu mai pot fi reparate?
În cazul în care echipamentele electrice pe care le ai în casă nu mai pot fi reparate, nu trebuie să-ți faci probleme. Există și alte opțiuni. Poți colabora cu o organizație specializată, care oferă servicii complete de reciclare electronice.
Foarte important este să nu păstrezi dispozitivele scoase din uz. Specialiștii în colectare, transport și revalorificare te pot ajuta să elimini riscurile asupra sănătății, dar și asupra resurselor naturale.
De acțiunile tale depinde viitorul următoarelor generații – implică-te și adoptă practici responsabile!