Peste 600 de oameni au participat la Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai mari evenimente culturale din ţară, ce a avut loc la Ateneul Român.
Gala este organizată anual de către Fundaţia Alexandrion încă din 2014 şi premiază personalităţi excepţionale care, de-a lungul carierei, au contribuit substanţial la dezvoltarea societăţii româneşti în domenii precum: film, istorie, teatru, arhitectură, arte plastice, literatură sau muzică.
Evenimentul va fi transmis integral şi va putea fi urmărit pe 18 noiembrie, de la ora 23:00, pe Digi 24.
Laureaţii ediţiei din 2022 ai Galei sunt: Dumitru Radu Popescu – literatură (premiul pentru volumul “O sută şi una de poezii”), Dragoş Sebastian Becheru – istorie (premiul pentru lucrarea “România şi problema petrolului 1969 – 1981”), Gigi Căciuleanu – teatru (premiul pentru opera “Omnia” şi spectacolele antologice din stagiunea 2021-2022), Arh. Cristina Olga Gociman – arhitectură (premiul pentru lucrarea “Consolidare, restaurare, restituire Castelul Ion Oteteleşanu”), Anghel Gheorghe – arte plastice (premiul pentru cariera de excepţie), Ruxandra Donose – muzică (premiul pentru cariera de excepţie), Dan Piţa – film (premiul pentru cariera de excepţie).
Mai mult, anul acesta, Fundaţia Alexandrion a acordat nu mai puţin de trei premii speciale:
-Preotul Walid Eskandafi – premiul special pentru contribuţia la propagarea libertăţii religioase. Părintele Walid a organizat, la începutul crizei siriene, două iniţiative sociale de reconciliere extrem de valoroase: Marmarita Private School, care acomodează mii de elevi, şi Catholic Relief Center, care oferă sprijin moral şi emoţional familiilor de refugiaţi;
-Ivanka Shalapatova – premiul special pentru contribuţia remarcabilă la susţinerea copiilor defavorizaţi şi la protejarea sănătăţii acestora. Ivanka Shalapatova este CEO al Fundaţiei “For Our Children” din Bulgaria, prin intermediul căreia derulează proiecte de susţinere a drepturilor copilului şi de sprijinire a familiei la nivel global;
-Ivanka Demchuck – premiul special pentru contribuţia la dezvoltarea artei religioase. Ivanka Demchuck este o artistă din Ucraina care pictează icoane. Ea a ales să-şi construiască o carieră în Lviv (Ucraina) datorită patrimoniului cultural bogat al acestui oraş, bazat pe tradiţiile creştine occidentale şi orientale.
“Pandemia şi criza sistemelor de sănătate, criza lumii naturale şi a climei, iar acum războiul purtat în Europa sunt, toate, încercări care ne testează solidaritatea şi capacitatea de a răspunde împreună şi eficient. Poate părea că, în faţa acestor provocări, cultura este un moft. Nimic mai greşit. Cultura ne defineşte, este metabolismul nostru vital şi cel mai de preţ bun comun. Ea ne dă speranţa, ne hrăneşte optimismul şi îi îndemn pe toţi să o hrănească în continuare. Avem oameni minunaţi printre noi care au slujit binele comun şi pe care i-am onorat în cadrul Galei. Recunoştinţa mea se îndreaptă către ei, dar şi către cei care au reuşit să-şi facă bine treaba în aceste vremuri dificile”, a spus Dr. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group şi Fundaţia Alexandrion.
Juriul de anul acesta, prezidat de Academician Răzvan Theodorescu, a fost format din personalităţi ale culturii şi ştiinţei: pictorul Ştefan Râmniceanu, Prof. Univ. Dr. Ludmila Patlanjoglu – teatrolog, istoric şi critic de teatru, criticul de film Magda Mihăilescu, Dr Constantin Corneanu – istoric, Nicolae Iliescu – scriitor, eseist şi publicist, Prof. Univ. Dr în arhitectură Marian Moiceanu şi muzicologul Sorina Goia.
Cele trei momente muzicale din cadrul Galei au fost susţinute de soprana Irina Baianţ, pianistul Marius Deneş şi grupul de crossover clasic Brio Sonores, acompaniaţi de orchestra New Hope, se precizează în comunicat.