

Președintele fondator al Grupului Alexandrion, Dr. Nawaf Salameh a fost intervievat recent de postul TV Antena 3, în cadrul campaniei „Români care dezvoltă România”.
El a vorbit cu mândrie despre povestea Carpathian Single Malt Whisky, de la vis la realitate și până la poziționarea whisky-ului ca unul dintre cele mai bune din lume, evidențiind unicitatea produsului pentru România și capacitatea sa de a aduce în prim plan potențialul uriaș al țării.
Interviul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=37OrbkpX7qs
Campania „Români care dezvoltă România” susține și promovează succesul în afaceri și este o radiografie a companiilor românești după mai bine de trei decenii de capitalism.
Aflată la cea de-a 6-a ediție, campania își propune să aducă în atenția publicului povești de succes ale antreprenorilor români, care, de-a lungul anilor, au adus o contribuție esențială la dezvoltarea mediului de afaceri și au promovat cu adevărat capitalul românesc în întreaga lume.